
...este un miniserial de război de 10 episoade care ilustrează soarta unui grup de soldaţi începând cu Debarcarea din Normandia până la sfârşitul războiului. Am văzut enorm de multe filme de război şi n-am crezut că voi mai primi ceva nou, ceva deosebit, însă pentru a-l face acest film totuşi interesant şi captivant producătorii au apelat la mai multe "trucuri".
Episoadele sunt regizate fiecare de un alt regizor, acest lucru dându-i filmului o viziune inovativă, o poveste continuă văzută însă cu ochi diferiţi.
Însă lucrul cel mai deosebit la film este prezentarea în paralel a adevăraţilor soldaţi cu personajele jucate de actori. Fiecare episod începe cu câteva cuvinte ale bătrânului soldat şi continuă cu ilustrarea acestora de către actori.
Fiecare episod pune accentul mai mult asupra unuia dintre personaje, respectiv fiecare episod este narat de altcineneva.
Este un film dur, tranşant, sincer...multă durere, suferinţă, moarte...dar şi un eroism extraordinar.
Acea mână de oameni îndură frig, foame, mizerie, boală, moarte, descoperă un lagăr de concentrare, rămânând şocaţi de cruzimea umanităţii, dar pe toţi îi uneşte o prietenie, mai bine zis o frăţie care îi va însoţi până la moarte.
Îl recomand tuturor iubitorilor de filme de război pentru că în tema "Al doilea război mondial" filmul acesta e o capodoperă.
"Richard D. Winters: [real life interview with Winters where he quotes Mike Ranney on how Ranney answered a question his grandson once asked him] I treasure my remark to my grandson who asked, "Grandpa, were you a hero in the war?" Grandpa said, "No... but I served in a company of heroes".

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu